CHIRURGIE BARIATRICĂ

Cea mai eficientă modalitate de tratament a obezității

Obezitatea este afecțiunea care a “atins” întreg mapamondul. Aceasta presupune creșterea anormală a greutății corporale, prin acumularea unei cantități extrem de mari de grăsime în țesutul subcutanat și în jurul viscerelor. Principalii factori cauzatori de obezitate sunt alimentația, sedentarismul, consumul crescut de alcool și tutun, factorii genetici și psihologici, dar și alte afecțiuni medicale preexistente.

CHIRURGIA BARIATRICĂ

Chirurgia bariatrică  este considerată a fi cea mai eficientă modalitate de tratament al obezității, reușind să reducă sau chiar să facă să dispară efectele comorbiditaților ( boli cardiovasculare, apnee în somn, artroză, diabet, etc.). Prin abordarea tratamentului chirurgical împotriva obezității, scăderea ponderală va fi durabilă prin diminuarea considerabilă a aportului alimentar și prin determinarea organismului să consume rezervele accumulate în exces, astfel starea de sănătate și calitatea vieții cunoscând o îmbunătățire considerabilă . Pacienții vor observa că procesul de slăbire este unul treptat, care se poate întinde pe 8-18 luni.

Pentru a putea beneficia de chirurgia bariatrică în vederea tratării obezității, pacienții trebuie să aibă:

  • IMC 40 kg/mp sau mai mare;
  • IMC 35-40 kg/mp asociat cu comorbiditați importante;
  • istoric  îndelungat de  obezitate;
  • eșecul tratamentelor conservatoare medicale pentru obezitate.
Calea laparoscopică prin care se realizează intervențiile chirurgicale bariatrice este minim invazivă, beneficiile pentru pacienții obezi fiind considerabile :
  • dimensiunile inciziilor sunt mici (nu sunt influențate de grosimea peretelui abdominal) ceea ce înseamnă că durerile postoperatorii vor fi și ele reduse, iar durata de spitalizare mai scurtă.
Tehnica operatorie presupune efectuarea unor mici incizii la nivelul abdomenului, prin care se vor introduce în abdomen instrumente speciale de sigilare a vaselor sanguine și de sutură mecanică, dar și o cameră cu ajutorul căreia se vor proiecta pe monitoare imagini cu organele intraabdominale.

Pentru că operația nu este traumatizantă pentru pacienți, aceștia sunt încurajați de echipa medicală să se mobilizeze la câteva ore după operație, reușind astfel ca, în maxim 2 săptămâni , să se reintegreze în mediul socio-profesional.
Tratamentul chirurgical al obezitătii are în vedere îmbunătățirea următoarelor aspecte ale sănătății pacienților:
  • îmbunătățirea  funcționării ficatului: 85% dintre pacienții cu steatoză hepatică vor ajunge să aibă un ficat normal după gastric-sleeve sau by-pass gastric;
  • vindecarea diabetul zaharat de tip II la aproximativ 80% dintre pacienții operați;
  • îmbunătățirea funcției cardiace prin reducerea grăsimilor din sânge și scăderea, pană la normalizare a tensiunii arteriale, diminuând astfel riscul de infarct miocardic;
  • îmbunătătirea funcției renală și ameliorarea afecțiunile osteo-articulare.
Deși este considerată a fi o modalitate radicală de tratare a obezității, chirurgia bariatrică este cel mai eficient tratament pe termen lung, reușind să amelioreze sau chiar să vindece afecțiunile asociate și să îmbunătățească , în același timp, calitatea vieții.