Chirurgie colorectală

Displazia este o altă afecțiune precanceroasă, manifestându-se prin existența unor celule anormale, care nu sunt asemănătoare celulelor canceroase, apărute într-un polip sau la nivelul mucoasei colonului. Pe măsură ce cancerul avansează la nivelul peretelui colonului sau rectului și trece de acesta, el poate ajunge inclusiv în ganglionii limfatici din apropiere sau în alte organe ale corpului (ficat, creier, plămân).

Diagnosticarea cancerului colorectal se face printr-un complex de analize și investigații, printre care se numără : analizele de sânge, examenul digital rectal, colonoscopia și RMN-ul.

Tratamentul chirurgical al cancerului colorectal va fi recomandat în funcție de tipul de cancer și de gradul de răspândire al acestuia și presupune, în cele mai multe dintre cazuri, rezecarea porțiunii de colon unde a apărut cancerul , bineînțeles împreună cu vascularizațiile și ganglionii limfatici adiacenți.

În funcție de localizarea cancerului, medicul chirurg va hotărâ abordarea uneia dintre următoarele tipuri de operații:

• Hemicolectomia dreaptă – prin care se rezecă partea dreaptă a colonului împreună cu apendicele cecal, după care va reface continuitatea tractului digestiv prin anastomoza intestinului subțire la colon;
• Hemicolectomia stângă-presupune excizarea, de către medicul chirurg, a părții stângi a colonului, refăcând continuitatea tractului digestiv prin legarea colonului la rect
• Colectomia subtotală – este operația prin care se excizează întregul colon și se reface continuitatea tractului digestiv prin legarea intestinului subțire la rect.
• Rezecția anterioară de rect – presupune excizarea unei porțiuni  din rectul superior și din colonul stâng și refacerea continuității tractului digestiv prin legarea colonului la rect.
• Rezecția abdominoperineală a rectului (cunoscută și sub denumirea de “amputație de rect”) – este operația indicată în cazurile în care cancerul este situat pe porțiunea inferioară a rectului, foarte  aproape de canalul anal. Intervenția chirurgicală va afecta mușchiul care controlează retenția materiilor fecale (sfincterul anal), ceea ce va determina medicul chirurg să excizeze întregul rect și să efectueze o colostomă definitivă, adică o deschidere artificială a colonului la nivelul peretelui abdominal.

Fiecare caz în parte se pretează unui anumit tip de abordare chirurgicală, medicul fiind cel care hotărăște dacă operația se va efectua clasic sau laparoscopic.

Apare la nivelul mucoasei și submucoasei rectului și colonului și se manifestă prin multiple scaune diareice însoțite de rectoragii, dureri abdominale, meteorism și scaune cu mucus sau puroi. Alte simptome ce pot apărea mai târziu sunt scăderea ponderală, astenia fizică și anorexia, iar în cazurile severe, chiar semne de sepsis (febră, tahicardie, tahipnee).

Diagnosticarea corectă a bolii se face prin parcurgerea mai multor etape de investigare : analize de laborator  pentru evidențierea leucocitozei, anemiei sau trombocitozei, în forme severe); coprocultură și examen microscopic al scaunului pentru a determină existența unor bacterii sau paraziți ; radiografia abdominală pe gol și clismă baritată sau irigografia pentru a observa existența posibilelor perforații ale colonului sau modificări cronice la nivelul mucoasei; colonoscopia pentru a determina severitatea inflamației și pentru a recolta o biopsie.

Tratamentul va fi recomandat în funcție de severitatea și localizarea bolii, dar și având în vedere existența sau nu a complicațiilor acestei boli. În formele ușoare, moderate sau severe ale bolii, tratamentul va fi , în prima fază, medicamentos , însă în cazurile în care tratamentul medicamentos eșuează, medicul chirurg va aborda tratamentul chirurgical, alegând , în funcție de caz, una dintre următoarele posibile intervenții:

• Proctocolectomia totală cu ileostomie terminală tip Brook;
• Proctocolectomia totală cu ileostomia continenta- cu rezervor Koch;
• Colectomia abdominală cu ileorectoanastomoza;
• Formarea unui rezervor ileoanal.

Prin aceste defecte herniaza către exterior , prin peretele colonului, formând pungi diverticulare. Acești diverticuli apar cel mai frecvent  la nivelul ultimei porțiuni a colonului (colon sigmoid și descendent). Diverticuloza este, așadar, afecțiunea reprezentată de dezvoltarea în tractul digestiv a sacilor diverticulari.

Diverticuloza este o afecțiune destul de des întâlnită , dar cu simptomatologie manifestată doar în aproximativ 20% dintre cazuri, prin crampe abdominale în partea stângă a abdomenului inferior, flatulență, constipație, eliminare de sânge în scaun.

Diverticulita, care reprezintă o inflamare a diverticului cauzată de acumularea de materii fecale și bacterii în punga diverticulară, prezintă o simptomatologie mai acentuata : dureri violente în zona abdominală, febră, vărsături și tulburări de tranzit. Diagnosticarea aceastei afecțiuni se poate face prin efectuarea examenului fizic, a analizelor de sânge și a materiilor fecale, prin colonoscopie și, în cazurile în care se suspectează o posibilă ruptură a unui diverticul inflamat, medicul poate recomanda chiar efetuarea unui CT abdominal.

Tratamentul în cazul diverticulitei ușoare este reprezentat de administrarea antibioticului și menținerea unei diete lichide. Cazurile severe, complicate, necesită intervenție chirugicala pentru a asana infecția intraabdominală (în cazul în care diverticulul inflamat s-a transformat în abces), pentru a opri o sângerare abundentă provenită dintr-un diverticul inflamat sau pentru a extirpa o porțiune de colon în cazul în care acesta este sever afectat.