Vreau să vă întreb dacă pacienții în urma primului consult cu medicul chirurg au nevoie de un timp de gândire sau sunt deja convinși din momentul în care pășesc în cabinet.
De obicei cei mai mulți pacienți vin ca să ceară informații, lămuriri, în ceea ce privește operația
Foarte puțin sunt foarte hotărâți. Tocmai de aceea le dăm timp de gândire, nu insistăm pe aspectele pozitive ale operației doar ca să se opereze ci trebuie să gândească și să revină atunci când sunt hotărâți că vor să facă o schimbare pentru viața lor.
Vârsta joacă un rol important în alegerea aceastei intervenții? Avem o vârstă minimă sau una maximă?
Există o vârstă minimă la care avem noi voie să operăm. Practic noi trebuie să operăm adulți peste 18 ani.
Vârsta maximă era cândva o contraindicație ținând seama că un pacient de vârstă înaintată se considera că nu ar beneficia pe deplin de avantajele operației, de exemplu un pacient de 70 de ani, dar este o contraindicație relativă… adică dacă problemele de sănătate sunt importante, cele cauzate de obezitate, iar pacientul este apt pentru a fi operat, nu prezintă riscuri, putem să operăm în unele cazuri și vârste înaintate.