Cum să crești un copil grăsuț
iulie 1, 2020
Ce, cum și cât mâncăm după gastric sleeve?
septembrie 28, 2020
Mâncarea nu este numai o necesitate, este mult mai mult pentru un om. Este o sursă de plăcere, de relaxare, ne îmbunătățește starea de spirit, este un mod de a iniția și de a întreține relații umane.
Dar mâncare aduce calorii, care în măsură în care nu sunt folosite pentru a acoperi un necesar energetic real, se tranformă cu timpul în kilograme care se adaugă, în centimetri în plus în talie și într-o multitudine de alte boli asociate.
Ca să ne hotărâm când, ce sau dacă vrem mâncăm atunci când nu ne este cu adevărat foame, să încercăm întâi să înțelegem de ce o facem totuși.
Cât de foame îmi este, de fapt?
Un prim pas l-am putea face pur și simplu dacă am răspunde onest la întrebarea “Cât de foame îmi este, de fapt?”.
Încercați să vă înscrieți senzația pe o scală de la 1 la 10, unde 1 ar fi “mi-e o foame de lup” și 10 “sunt absolut ghiftuit”, iar pe la 5 să situăm “mi-e puțin foame” sau “dacă m-ar invita șeful la masă, n-aș zice nu”.
Simpul fapt de a ne pune această problemă, ne-ar putea face să nu mâncăm dacă nu ne este (încă) foame, sau să mai amânăm puțin, fie că mai avem ceva de făcut, fie că așteptăm să vină și prietenii la masă.
O dată masă încheiată, optim ar fi să marcăm sfârșitul ei cu o scurtă plimabare, care ajută și digestia, dar ne îngăduie și să ne bucurăm de senzația de împăcare care vine odată cu un stomac plin. Din punct de vedere psihologic, marcarea într-un fel a sfârșitului mesei (băutul unei cafele, spre exemplu) ne permite să neconcentrăm în continuare asupra restului programului zilnic, fără a ne mai gândi la mâncare.
Deci... de ce mâncăm când nu ne este foame?
În primul rând, de plictiseală. Este o zi prea caldă sau, dimpotrivă prea rece și ploioasă pentru o plimbare, nu avem treburi urgente de făcut, și ne plictisim. Atunci ne ducem într-un mod automat spre frigider și îl deschidem doar ca să vedem ce mai e bun de mâncat înăuntru.
Ceea ce începe ca plictiseală, poate deveni cu timpul obicei, și vom ajunge ca în fiecare zi să repetăm gestul de a mânca într-un moment care nu e destinat mesei (spre exemplu, ora 3 dupăamiază).
Sau suntem la serviciu, și dacă ne dorim să amânăm o problema fără o soluție clară sau un client dificil, și atunci plecăm în căutarea unor covrigei sau alune de ronțăit. Sigur, am putea să bem un ceai sau chiar o cafea (dar să nu exagerăm) – nu un suc!.
Am mai putea face câteva mișcări de întindere, de relaxare, sau ne-am putea mobiliza creierul cu un puzzle sau un suddoku. Orice vă face plăcere, și care nu e de mâncare. De fapt, este numai o chestiune de obișnuință să renunțăm la mâncatul la întâmplare.
Suntem curioși (“ce gust are?”)
Sau dornici să mâncăm “ceva bun”. Este doar o altă formă de a mânca de plictiseală – plăcere, nu de nevoie. Mâncarea fiind în unele cazuri o dependență, trebuie abordată ca atare. Să încercăm să o păcălim cu un pahar de apă cu lămâie și un strop de miere sau cu gumă de mestecat fără zahăr, sau cu un telefon unei prietene.
Există locuri sau activități pe care le asociem cu mâncarea și cu plăcerea.
Desigur, un restaurant, mai ales elegant și cu o atmosfera plăcută, este un asemenea loc, conceput special în acest scop. Dar fiecare își poate creea propriile spații în care ii place să mănânce: în mașină la întoarcerea de la birou prin traficul aglomerat de seară, sau la drum lung, sau uitându-ne la televizor, sau oprirea la chioșcul de înghețată din parc (ca o recompensă pentru că am ajuns până acolo).
Ar fi poate mai bine să încercăm să ne definim clar locul de mâncat: în sufragerie, la masă, spălați pe mâini, cu tacâmuri și chiar la lumina lumânărilor (mise en place-ul este foarte important, și ne pregătește mintea pentru bucuria de a mânca, pentru aspectul, aromele și mirosul care sunt aproape la fel de importante ca mâncare în sine).
Mâncatul emoțional
Câteodată, mâncăm dacă suntem nervoși sau într-o situație socială neconfortabila (câteodată și bem prea mult alcool în asemenea situații). Sau, pe termen lung, poate fi vorba de un divorț, pierderea locului de muncă sau un examen dificil. Aceste emoții negative puternice, fie ele de scurtă sau lungă durata, ne fac să căutăm alinare, în acest caz în mâncare.
Soluția este să învățăm că mâncarea, deși ușurează stresul, de fapt nu îl îndepărtează, doar îl face puțin mai ușor de suportat pe moment.
Dar, în plus, generează prin ea însăși și alte probleme, câștig ponderal și alterarea imaginii corporale și a respectului de sine, senzația de vină a de fi mâncat fără rost,și nu în ultimul rând probleme de sănătate evitabile. Soluția ar fi să stăm departe de mâncare, și să oferim minții noastre alte soluții de relaxare.
CE E DE FĂCUT?
Primul pas important este să identificăm situațiile care ne fac să mâncăm emoțional, și să încercăm să conștientizăm că mâncatul nu ne ajută să le rezolvăm. Să încercăm să redescoperim care sunt semnele adevărate de foame (“ronțăială” pe care o simțim în capul pieptului, etc) și să le facem să fie singurele care să ne ghideze către frigider.
Al doilea pas este să ne hotărâm ce alimente vrem cu adevărat să mâncăm, și să facem asta pe baza unor preferințe culinare reale.
Alegerile să la facem relaxați (“la rece”, pe listă dacă e nevoie) și nu când ne este foame sau în fața rafturilor pline ale supermarketului. Să nu ținem în casă sau la birou alimente de ronțăit (snacksuri, floricele, pufuleți, etc, ), înghețată sau sucuri, ci mai degrabă fructele întregi.
Să încercăm să avem un cât mai regulat program de masă, în așa fel încât să nu ajungem la să ne fie extrem de foame (asta duce de obicei la mâncat necontrolat), și să știm dinainte ce și cât anume ne propunem să mâncăm la fiecare masă.
În sfârșit, și mai ales, să ne hotărâm că suntem pe un drum, că vor fi probabil și abateri, că este omenesc să mai și greșim, dar ne putem ierta pe noi înșine și ne putem ridica, și apoi să mergem mai departe. Concentrarea asupra rezultatelor bune ne poate ajută să depășim momentele de alunecare inerente.
